Clasa preșcolară (Vorschule)
Pentru copiii la vârsta școlii obligatorii, dar care nu sunt încă suficient de apți pentru școală

Copiii care își sărbătoresc ziua de naștere înainte de 1 septembrie, au obligația de a merge la școală în toamnă. La înscrierea în școală este verificată aptitudinea sau maturitatea școlară. Clasa preșcolară este menită să le ușureze copiilor trecerea din grădiniță în școala primară, dacă se consideră că nu îndeplinesc încă maturitatea școlară. În anumite școli există clase preșcolare, în alte școli, copii din clasa preșcolară trec în clasa 1 prin materia clasei preșcolare. În primul an există oricând posibilitatea unei treceri în ambele direcții, dacă aceasta ajută la dezvoltarea copilului. Perioada petrecută în clasa preșcolară este considerată perioadă școlară și este inclusă în obligația de frecventare a școlii pe durata a nouă ani.

În jurul vârstei de 6 ani, copiii fac un salt înainte atât din punct de vedere fizic, cât și sufletesc și intelectual. De-odată arată mai puțin copilăroși , motiv pentru care cei din jurul lor sunt mai încrezători în ei. Acest lucru poate fi obositor pentru ei. Pe perioada așa-numitei crize de la 6 ani, copiii sunt deseori mai impulsivi și mai irascibili. Aceasta este o etapă normală de dezvoltare.

  • © Bildungwerk 2024